Wildwood...on the beach

Odata ce am parasit New York-ul, am dat de o Americă mai potrivita gusturilor mele. Mergând inspre sud, pe coasta estica, orasele au devenit din ce in ce mai placut de privit. Casele sunt, fara nicio exceptie, albe, din lemn (stilul anilor 60), gazonul e de un verde ce te improspateaza si e tuns pretutindeni.

Totul este curat, ordonat si daca adaugi soarele puternic si oceanul ce se desfasoara in imediata apropiere, iti apare in fata ochilor locul perfect in care iti poti petrece vacanta. Comparativ cu statiunile de pe litoralul nostru, care te obosesc mai mult decat te relaxeaza, aici chiar simti ca te retragi intr-un loc in care poti sa uiti de toate. Incepand cu Atlantic City, care pare un mare platou de filmare, cu multe spatii deschise si cladiri futuriste si pana la Cape May, orasele pastreaza un stil aerisit, de vacanta.

Wildwood este situat pe o insula si e o statiune in care multi americani, in special din “Philly”, vin in week-end sa faca gratare (barbecue):D... si sa bea bere. Plaja e incapatoare, nu atat de lunga, insa foarte lata...in unele locuri are cel putin 300 de metri in latime. Nisipul e fin si curat, fara scoici sau scrumuri de tigara si cu turnurile de salvamari, postate din 30 in 30 de metri, seamana cu plaja din Batwatch. Pamela Anderson iesind din ocean, cum altfel decat uda, ar intregi probabil imaginea...

Orasul in sine e strabatut tot de strazi perpendiculare, ca si New York-ul (keep it simple) si e intins pe o suprafata destul de mare. Tinand cont ca e un oras cam cat Vatra Dornei dupa numarul de locuitori, suprafata acoperita e de vreo 5 ori mai mare. E nevoie de spatiu pentru ca vara afluxul de americani e destul de important...Totusi, deocamdata nu e atat de aglomerat... e multa liniste.. .Studentii sunt cei care mai animeaza noptile...in special bulgarii care stau pe strada cu noi;)..(si aici vecinii nostri sunt tot bulgari)
Insa nici romanii nu ar face neamul de rusine daca s-ar strange laolalta...Am intalnit cel putin 15 studenti romani, care la randul lor mai stiu tot cam atatia compatrioti veniti in Wildwood, asadar atmosfera e destul de familiara. Cu doua clujence chiar ne-am imprietenit cam mult...am ajuns la stadiul in care ne vizitam, asa ca incepe sa se inchege o gasca pentru o petrecere cu tema nationalista. Bulgarii au steagul national arborat la casa unde stau, asa ca trebuie sa ripostam (daca gasim un steag al Romaniei pe aici:D)

Asta e partea cu travel...in ce priveste work...prima saptamana am fost casier la WAWA, un lant de supermarket-uri aflat in 5 state americane. E o afacere de familie, cu o cifra de afaceri de 4 miliarde de dolari, si 574 de magazine. WAWA e vestit pentru sandvich-urile sale (pe care ti le faci tu digital cum iti place) si pentru diferitele si ciudatele sortimente de cafea oferite.

Magazinul la care lucrez e foarte aglomerat deoarece se afla pe principala artera din oras, asa ca a fi casier inseamna activitate continua. 8 ore cu pauza de jumatate de ora. Nu prea ai timp de small talk-uri cu ceilalti angajati, numai din treacat...In afara de momentul din zi cand vine o rusoaica blonda (clienta fidela) cu care schimb priviri pline de inteles si cuvinte cu subinteles, totul este destul de tern.

Trebuie sa stii unde se afla sutele de sortimente de tigari, sa descifrezi ce vor sa cumpere mexicanii:d si sa actionezi cat mai repede. Managerii magazinului sunt obisnuiti cu studentii straini, asa ca sunt intelegatori, dar nici nu-ti prea convine tie sa ai clienti nervosi ca asteapta prea mult la coada. Oricum, am deprins cateva taine de casierie intr-o saptamana. Saptamana asta o sa lucrez in tura de noapte (cea de zi in Romania) si o sa fac, pe langa casierie, si sandvis-uri la americani.

In rest, plaja, soare si nopti lungi de poker cu Cristi, 2 sarbi, un muntenegrean si un macedonean, colegii de apartament/casa. Nu prea am explorat viata de noapte inca, dar va veni timpul si pentru asta...
It’s all good......;)

New York...20 million people, 20 million rats

Dupa 2 zile pe drumuri si aproape 30 de ore nedormite, am ajuns intr-un sfarsit pe aeroportul JFK. Prima impresie cand am pasit in aeroport a fost una nu prea placuta. Am mers spre iesire printr-un hol aflat la subsol care parea efectiv parasit. Comparand cu ce am gasit la Budapesta in aeroport (care personal mi s-a parut cel mai bine organizat si modern aeroport in care am fost), JFK este mult sub nivel. Atat in ce priveste gradul de modernitate, cat si in ce priveste intretinerea cladirii. Totul parea neingrijit.

La prima impresie proasta au contribuit si nenumaratii pirati,care ne-au abordat pentru un transport ieftin catre New Yorker Hotel din Manhattan, locul unde trebuia sa ne cazam. Pana la urma am gasit un black guy legal, cu casa de marcat, si am ajuns teferi la destinatie.

Senzatia pe care am avut-o inca de pe drumul spre hotel, privind din autobuz, a fost ca ma aflu intr-un film american. Chiar asa este viata cum apare in filme, cu casele de la periferie asemanatoare, cu gratii la usi si la geamuri si negri care stau pe scari si povestesc cu prietenii lor gangsta. Diferenta intre stilul de viata al americanilor si al europenilor este imediat vizibila. Totul este pur si simplu diferit. De la masinile lungite si latite inutil, pana la modul cum merg omenii pe strada, senzatia de noutate e puternica.

Imediat ce am intrat in orasul propriu-zis, cladirile impunatoare au acoperit soarele si curiozitatea te impingea sa te uiti pe geam, sa cauti empire state building sau chrysler tower. Am avut sansa sa stau langa o studenta din Turcia, care fusese si anul trecut in New York, si ea mi-a aratat din mers cateva cladiri importante si locuri faimoase.

Prima seara am petrecut-o in hotel, fiindca trebuia sa recuperez cumva cele 30 de ore nedormite, insa a doua zi am mers in incursiune. Mergand pe strada, am dat intamplator peste sediul New York Times, o cladire care nu se mai termina. Aici am vazut la tigara,socializand, toate rasele posibile (negri, asiatici, blonzi, indieni). De fapt pe strada majoritatea oamenilor pe care ii vezi sunt negri. Slujbele ce presupun contactul cu publicul sunt executate de negri in general. Asiaticii sunt pe locul 2.

 Tot asa, indreptandu-ne catre Empire State Building, am dat de un anunt cu Muzeul Madame Tussauds. Entuziasmul ne-a cuprins atat pe mine,cat si pe Cristi, si pe romaneste am zis ca il vizitam, bag ....., oricat ar fi. La intrarea muzeului era postat in strada Samuel L. Jackson din ceara, ademenindu-te sa intri....asa ca am intrat. Ne-am usurat de 40 de dolari fiecare, insa de la Angelina Jolie, la Elvis Presley sau Charlie Chaplin, am facut fotografii pe rand cu fiecare dintre ei pana s-au descarcat bateriile de la aparat. Am stat pana si pe scaunul din biroul oval, alaturi de Barack Obama & Wife.

Plimbarea a continuat catre Empire State Building, pe care surprinzator ne-a fost destul de greu sa o recunoastem...pana la urma am nimerit-o, am intrat inauntru, dar nu am mai urcat pana sus, deoarece costa vreo 30 de dolari, iar banii nostri ii luasera deja Brad Pitt si Justin Bieber...

Ce am constatat in urma plimbarii e ca un alt lucru pentru care ar trebui sa fie vestit New York-ul este numarul de gunoaie de pe strada, unul dintre cele mai mari pe cap de locuitor din cate am vazut. La fel si cu sobolanii, care isi savureaza cina de fata cu trecatorii, nestingheriti. Mizeria de pe strada si mirosurile pe care le intalnesti in amiaza mare te duc cu gandul la Egipt mai degraba, doar daca ridici privirea realizezi ca esti de fapt in New York. Daca ai tine ochii inchisi te-ai simti intr-un oras sarac.

Dincolo de asta insa, daca vezi locuri precum Times Square noaptea, sau Central Parc (nu am ajuns sa-l vizitez din pacate, poate la intoarcere, dar am auzit review-uri bune), iti ramane in minte o imagine generala pozitiva despre New York si uiti in mare masura de sobolani....

Imaginea Americii se vinde la orice colt de strada, uneori sub forma de femeie imbracata in minijup cu steagul SUA, care face poze pentru tips-uri cu trecatorii, alteori luand forma oamenilor vopsiti in culorile steagului americii, sau imbracati in spiderman...se vinde si se vinde scump. Ca sa mananci in Manhattan o masa decenta la un fast food, trebuie sa lasi din buzunare cel putin 15 dolari. Aici vorbesc de 2 sandvis-uri (ca din 1 nu te saturi la cat e de mic) si un suc.

Azi am plecat spre New Jersey, si din small talk-urile avute cu americanii intalniti, viata e mai ieftina acolo. New York-ul e un oras impresionant , insa atmosfera e una apasatoare. Europenii, chiar daca nu au cladiri atat de inalte, reusesc sa fie cu un etaj mai sus decat americanii.

Geezus...online

Lucrand la un proiect pentru facultate despre manastirile din Maramures, am ajuns pe site-ul http://www.crestinortodox.ro/. Aici am gasit o sectiune care mi-a sarit in ochi instant....TRIMITE POMELNICE...!!!????.

Am ramas de genul ...whaaaat??? Primul meu gand (dupa ce am schitat un zambet), a fost ca accesand acea sectiune poti sa trimiti un mail cu un pomelnic catre o Biserica din tara. Ei bine asa si era, numai ca, pe langa mail trebuia sa introduci si codul de la Master Card, Visa Electronic etc.

Asadar, dincolo de faptul in sine ca a trimite pomelnice prin mail mi se pare la fel de compatibil precum o baba pilotand un F-16, faptul ca trebuie sa platesti cu cardul pentru ca pomelnicul sa-ti fie citit, sfideaza gravitatia mai mult decat avionul babei.:D. Binenteles, plata se face in functie de numarul de zile in care vrei sa fii pomenit...incepand de la 6,2 euro/saptamana :d si primesti si factura pentru serviciile prestate.

Imi si imaginez un preot/calugar stand in fata calculatorului, adunand pomelnicele si apoi binenteles verificand contul de la BCR (Banca Crestina Romana:d). Dupa aceea va selecta mai mult ca sigur pomelnicele achitate, spre a fi date spre citire. Desigur, daca unii bani nu au fost virati (din vina bancii)in contul Bisericii, serviciul de pomenire nu va putea fi executat. Costurile cu pomenirea trebuie acoperite cumva...nu e asa simplu cum crede lumea.

Acestea fiind zise, puteti purcede spre a elabora un pomelnic online, insa luati aminte sa aveti "at all time" cardul alimentat cu euro, pentru ca altfel o sa ramaneti nepomeniti:)

Simplu sau nimic (Elucubratie de Om- Plop)

Ai pierdut totul .... sau mai bine spus n-ai avut niciodata nimic!
Cand dai nas in nas cu realitatea si vezi ca esti destul de singur in lumea asta si ce e si mai urat e ca nici nu se intrevede ceva, intervine anxietatea. Atunci iti lipseste viziunea si capacitatea de a-ti da seama ce te defineste ca persoana. Iti este greu sa te exprimi pentru ca nu e nimic coerent in mintea ta si esti intr-o continua incercare de a-ti gasi un stalp de care sa te agati, o baza pe care sa construiesti.

Stii ca ai vrea sa traiesti ceva mai complex, dar nu stii ce, nu stii nici macar ce te-ar multumi cat de cat...Da, poate stii ca vrei sa faci lucruri bune, sa nu superi pe nimeni, dar sa fie asta scopul??
Asta e mai mult calea. Scopul ar trebui sa fie al tau si numai al tau, al tau pentru tine. Stai si iti storci creierii pentru a-ti gasi scopul si paradoxul e ca asta nu te face sa te simti mai bine, ci, din contra, mai neputincios cand vezi ca nu-l gasesti....pur si simplu nu e acolo.Cu cat stai mai mult si analizezi, cu atat impiedici fortele neelucidate ale hazardului sa lucreze in favoarea ta.

Solutia e sa lasi lucrurile sa mearga de la sine (keep it simple),sa primesti cu mintea deschisa orice provocare ti se ofera si din intamplari, sau din intamplare, o sa descoperi scopul. E ciudat pentru ca aproape mereu cei care nu isi pun asa problema au parte de tot ce-ti doresti tu. Oricat de nedrept ar parea, doar daca gandesti simplu, vei trai lucruri complexe, poate fara sa constientizezi importanta lor pe moment, insa le vei trai.

Un lucru complex incepe prin a fi simplu!

Ceva trebuia sa se intample!!!

Cum incepi aproape orice lucru in viata, din plictiseala:D, asa a venit si momentul in care m-am decis ca-i musai sa am un blog. S-a intamplat dupa un somn linistitor, in decursul caruia am simtit ca trebuie luata o atitudine, atat in ce priveste persoana mea, cat si in ce priveste persoanele altora. Nu stiu exact ce fel de atitudine, dar una e clar ca trebuie luata.

Pe principiul...da' ce eu nu pot?
Daca tot avem atatea obiectii, ca neam, de ce nu am obiecta intr-o maniera care sa aiba si un impact putin mai mare decat datul din gura. Poate, cu ajutorul blogului,o sa mai fac pe cineva sa ia atitudine si o sa simt ca se intampla ceva. Ce-o sa scriu pe blog, inca nu stiu, dar orice as scrie voi avea satisfactia de a nu ma considera pasiv, ci proactiv. O sa incerc sa cultiv spiritul critic, fie prin criticile pe care o sa le aduc eu, fie prin cele pe care o sa le primesc de la altii....oricum ar fi ... spiritul critic castiga:)

Daca o sa fie ceva de coroana omului-plop vom vedea in episodele urmatoare. Cert e ca el va incerca sa fie echidistant si va pleca intr-o calatorie peste mari si tari, de unde va avea posibilitatea sa faca o analiza prin comparatie. Trebuie sa vedem daca ce traim noi aici poate fi imbunatatit, pentru ca, poate gusturile nu se discuta, dar se pot educa.

Semnat : proaspatul venit pe lumea online...Omul-Plop